Arheologie și analize de ultimă generație

Istorie

Ce au în comun mestecenii cu epoca bronzului? Și ce legătură este între Babel, biblie și bitum? Uneori, departamentul de analiză tesa răspunde la întrebări de acest gen.

Text Isabel Überhoff

După cum spunea Albert Einstein, la baza științei se află misterul. Explorarea misterelor este motivația; instrumentul acestei explorări este cercetarea. Astfel, pe lângă un număr ridicat de sarcini interne de analiză de laborator, tesa Analytics primește frecvent solicitări externe din partea instituțiilor științifice, precum cele care se ocupă cu studiul antichității. În cazuri speciale, laboratorul contribuie cu experți proprii și cu cele mai avansate echipamente la dezlegarea diverselor mistere, ca de exemplu cel referitor la legendarul turn Babel.

Biblia? Babel? Bitum!

Biblia reprezintă o contribuție reală la scrierea istoriei: pe de o parte ca lucrare de referință pentru creștini, iar pe de alta ca mărturie a unor evenimente istorice. Ridicarea turnului Babel, descrisă în Cartea întâi a lui Moise, a fost un eveniment real: rămășițele unei clădiri impresionante au fost descoperite pe teritoriu actual al Irakului în 1913. Niciun laborator din lume nu poate demonstra dacă într-adevăr construcția turnului a determinat amestecarea limbilor și dezbinarea popoarelor. Totuși, se poate cerceta dacă clădirea a fost ridicată cu bitum („rășină din pământ”) ca material de construcție, așa cum este descris în Vechiul Testament (vezi căsuța informativă).

„Este un lucru cu adevărat remarcabil că acum 2.500 de ani amestecurile anorganice erau aparent adăugate intenționat în bitum, ceea ce a intensificat puterea adezivă a acestuia pe pietre.”
Dr. Christian Brinkmann

Director al laboratorului de analize tesa Analytics

Piatră_babiloniană_-42
Mica mostră de roci de la muzeul bibliei din Münster provine de la arheologul german Dr. Robert Kaldewey, care în 1913 a descoperit rămășițele renumitului turn.

Un fragment dintr-o cărămidă babiloniană antică din muzeul bibliei din Münster urma să furnizeze informații cu privire la urmele unei substanțe de culoare neagră de pe aceasta. Au fost folosite metode de ultimă generație, precum spectroscopia cu infraroșu, micro-tomografia și microscopia electronică pentru scanare, pentru ca într-un final Dr. Christian Brinkmann, directorul laboratorului de analiză din cadrul tesa, să poată confirma că indicațiile biblice de construire erau plauzibile: cărămizile maiestuosului turn au fost lipite fără îndoială cu bitum natural.

De unde provine bitumul?

Bitumul sau smoala minerală se formează pe parcursul unor perioade geologice lungi prin evaporarea elementelor din țiței cu punct de fierbere mai scăzut, fiind numit și „asfalt natural”. Atunci când este încălzit, bitumul poate fi modelat; la temperaturi mai mari el devine vâscos, iar la circa 150 de grade acesta se subțiază. După răcire, bitumul revine la starea sa inițială, semi-solidă. Bitumul era deja produs în antichitate, fiind folosit în diverse meșteșuguri datorită proprietăților sale maleabile și de sigilare.

În timpul excavărilor au fost descoperite rămășițele mai multor turnuri ridicate în timpul domniei regelui Nabucodonosor (secolul 6 î.e.n.). Unul dintre acestea era deosebit de impresionant, având o suprafață ce măsura peste 8.000 de metri pătrați și o înălțime probabilă de 75 până la 90 de metri. La construcția acestuia s-au folosit „cărămidă în loc de piatră și smoală în loc de mortar” (Facerea 11.3). Cu toate acestea, bitumul joacă un rol decisiv în alte versete biblice, cel puțin la fel de importante. Se spune de exemplu că mama lui Moise, purtătorul a celor zece porunci, a fost nevoită să-și abandoneze pruncul într-un coș de papură împletită, lipit cu „catran și cu smoală” (Ieșirea 2.3) pe malul Nilului, unde acesta a fost apoi găsit și adoptat de o fiică a faraonului. Este greu de imaginat ce s-ar fi întâmplat cu Moise dacă bitumul nu ar fi etanșat coșul în mod impermeabil. Încă o curiozitate: potrivit bibliei, și arca lui Noe a fost etanșată cu smoală minerală (Facerea 6.14). În Orientul Mijlociu, bitumul era cunoscut ca parte integrantă a construcției de corăbii cu 12.000 de ani în urmă.

Un adeziv bun la toate: gudronul de mesteacăn

Nu doar descoperirile legate de biblie se regăsesc în cadrul tesa. Un pumnal din epoca de piatră a fost adus recent la laboratorul nostru de la departamentul local de arheologie din regiunea Schaumburger Landschaft, Saxonia inferioară. Obiectul de aproximativ 4.000 de ani așteaptă încă să fie examinat. „În cazuri speciale și dacă dispunem de capacități ne bucurăm să răspundem solicitărilor de acest gen”, a afirmat managerul laboratorului, Dr. Christian Brinkmann. 

 

Mai degrabă profan, decât sacru: o bucată de silex cu muchii ascuțite a fost descoperită în solul argilos în timpul lucrărilor la fundația unei case. Sistemul de prindere lipsește: fusese oare fixată cu rafie sau cu fâșii de piele? Sau poate lama și mânerul au fost fixate cu renumitul gudron de mesteacăn? Pentru a răspunde la aceste întrebări, este nevoie de echipamente de ultimă generație și de analize de înaltă tehnologie. Echipa lui Brinkmann a examinat descoperirea arheologică accidentală cu ajutorul unor instrumente care permit analize chimice cu o amplificare de 500.000 de ori.

Pumnal antic de 11 cm
Acest pumnal antic cu lungimea de 11 cm este examinat actualmente în laboratoarele tesa.

O mărturie antică din piatră

Înregistrările demonstrează că pe piatră există reziduuri ale unei substanțe organice. Structura sa sugerează în mod convingător că respectiva substanță a fost cândva vâscoasă – este posibil să fi fost gudron de mesteacăn. „Numai după o analiză mai amănunțită și o comparare a rezultatelor cu o altă mostră de gudron de mesteacăn vom putea ști mai multe”, a menționat Dr. Christian Brinkmann. Un lucru este sigur: după finalizarea tuturor analizelor, pumnalul va fi înapoiat descoperitorului, pentru a fi pus la dispoziția muzeului local.

Christian_Brinkmann_Micro_CT
Dr. Christian Brinkmann, directorul laboratorului de analiză din cadrul tesa, evaluând rezultatele microscopului electronic de scanare.

Fiertura obținută din coaja de mesteacăn este primul adeziv preparat și utilizat vreodată de oameni. Istoria lipirii obiectelor datează de peste circa 200.000 de ani, respectiv din paleolitic. Coaja albicioasă a mesteacănului conține betulină, care poate fi extrasă ca adeziv prin încălzirea la temperaturi între 340 și 400 de grade. Nu este clar cum au reușit supraviețuitorii epocii de piatră să facă acest lucru: poate prin rularea strânsă a scoarței de mesteacăn, acoperirea cu cenușă, introducerea într-o groapă în pământ și carbonizarea acesteia? Cel puțin așa presupune știința de astăzi. Descoperirile arheologice arată că timp de mii de ani, gudronul de mesteacăn a fost adezivul preferat al umanității. Acesta s-a descoperit în timpul excavărilor efectuate în multe tabere și așezări umane datând din epoca de piatră și neolitic. Chiar și în evul mediu, acest clei era utilizat pentru fixare, peticire sau etanșare. În mai multe ocazii, s-au descoperit resturi de gudron de mesteacăn cu urme de dinți. Se pune întrebarea dacă substanța negricioasă nu a reprezentat cumva prima gumă de mestecat din lume! Întrucât betulina are proprietăți antiinflamatoare, este foarte posibil ca aceasta să fi fost folosită la igiena bucală.